Descriere
Tortul Disney surprinde prin combinația delicioasă de gusturi dintre blatul pufos de cacao, perfect însiropat, crema fină de ciocolată şi crema delicată albă.
Savoarea dulce-acrişoară a umpluturii cu vişine aflate între straturile blatului vor face din acesta un desert răcoritor potrivit aniversărilor de moţ sau de copii.
Concepută pentru cele mai pretenţioase gusturi, întreaga compoziţie a tortului este învelită în pastă de zahăr.
Animaluţele Disney (leul, elefantul, crocodilul, zebra) şi întregul decor a junglei animate Madagscar este realizat cu miniozitate din pastă de zahăr.
Cu un decor vesel, lumea din jungla animată Madagscar îi va încânta pe ce mici, dar şi pe cei mari, fiind tortul potrivit petrecerilor de moţ , de botez sau aniversărilor de copii.
La cerere, tortul poate fi realizat și sub altă formă în funcție de ocazie (aniversări, botez,aniversări copii), de asemenea, poate fi personalizat cu mesaje şi urări.
NOTE:
Depozitare: 4-8 grade, ferit de razele soarelui și umiditate, se păstrează proaspăt până la 96 ore;
Factori alergeni: gluten, ouă, soia/lecitină din soia, lapte și derivate ale acestuia (smântână, lapte praf, caseinat de sodium, zer praf );
Observații:
• În funcție de disponibilitate, tortul poate conține fructe congelate sau proaspete;
• Fie că este realizat pentru aniversări copii, petreceri de botez, tăiere de moţ sau aniversări copii, , fiecare tort este unic, creat manual de către cofetarii INAN. Pot exista mici diferențe de nuanțe;
• Poate apărea o diferență de greutate (+/- 10-15%), în funcție de complexitatea tortului;
• A nu se consuma! Decorurile și figurinele pot conține piese necomestibile, utilizate pentru asamblarea lor. A se îndepărta de pe tort înainte de consum;
• Ambalajul este inclus în preț.
Recenzii
Nu există recenzii până acum.